Raport al D-lui Uebara Kioshi de la Universitatea Kinki

Consumul de Ganoderma poate reduce gravele simptome ale bolilor enumerate mai sus, fără aplicarea tratamentului tradițional. Între cazurile aflate sub observație s-a aflat și un pacient cu obstrucție arterială cerebrală dreapta, ce a survenit de două ori. Prin administrarea simultană de Ganoderma și Urokinase, s-au obținut cele mai bune rezultate; în final, pacientul și-a recăpătat mobilitatea completă.

Un alt pacient, suferind de obstrucție vasculară cerebrală, în urma căreia rămăsese parțial paralizat, după ce a consumat aceasta ciupercă a putut să se miște în voie, valorile grăsimilor și B-lipoproteinelor sale revenind la normal

Consumul de Ganoderma poate, de asemenea, îmbunătăți starea pacienților cardiaci

Asociată cu alte medicamente, ea poate conduce la rezultate benefice pentru organism. Având în vedere faptul că bolile amintite sunt dificil de tratat, este recomandabil consumul regulat de Ganoderma în scopul prevenirii acestora de la bun început.

PRODUSE RECOMANDATE:

băuturi calde

Gano Cafe Supreno

Gano Cafe Supreno are în combinație extract din două plante importante: Ganoderma Lucidum şi Ginseng.

Gano Cafe 3 în 1

Ajută la întărirea sistemului imunitar, reglarea funcţiilor sistemului digestiv, curăţarea colonului...

Ganocafe Classic

Ajută la întărirea sistemului imunitar, la îmbunătățirea aparatului cardio-vascular...

Hazelnut – Cafea cu alune de pădure

Este o cafea îmbogățită cu extract de Ganoderma Lucidum și pudra de alune pentru a vă oferi o cafea fină și delicioasă.

Ganocafe Mocha

Această băutură este un excelent tonic cerebral ce sporeşte capacitatea de concentrare, vitalitatea...

Ceai Oleaf Gano Rooibos

Este o băutură obţinută din frunze de Rooibos şi extract de Ganoderma Lucidum, ce te pune pe picioare.

Gano Schokolade

Ajută la întărirea sistemului imunitar, la afecţiuni cardio-vasculare şi ale sistemului osos...

Gano C’real Spirulina Oats

Gano C’real Spirulina Oats este o modalitate sănătoasă pentru a vă începe ziua cu un mic dejun nutritiv.

suplimente

Cordyceps Eternity

Produsul este adresat atât copiilor cât și adulților pentru a le menține un nivel ridicat de sănătate.

Excellium

Ajută la oxigenarea sângelui, reglează glicemia, purifică sângele, combate oboseala cronică...

Gano Garcinia

Ajută la reducerea greutăţii şi a colesterolului, este antiseptic, astringent, cataractic...

Ganoderma Lucidum

Protejează ficatul, reglează metabolismul, menţine echilibrul endocrin, reglează funcţiile pancreasului...

Royal Excellium

Este un stimulent biologic cu acțiune energizantă ce reface celula nervoasă, reduce colesterolul din sânge...

Sakanno

Ajută la stimularea circulaţiei, inclusiv pe cea periferică şi cerebrală, întăreşte şi reface sistemul nervos...

îngrijire

Gano Fresh – Pasta de dinți

Gano Fresh conţine extract de Ganoderma Lucidum, extract de mentă şi alte ingrediente naturale.

Kibnabalu Bath Soap

Săpunul Gano este un bun cicatrizant, dezinfectant, recomandat și în spălături intime, inclusiv hemoroizi.

ARTICOLE RECOMANDATE:

Galerie foto seminarii Network Marketing Brașov și Predeal 2007

Seminarul de la Predeal a fost susținut de soții Don și Nancy Failla. În Poiana Brașov a avut loc un seminar, pentru directorii Gano. S-au abordat mai multe teme pe baza gamei de produse Ganoderma.

Fotografii Expoesoterica Oradea 2007

Conferința de Terapii Complementare Expoesoterica a avut loc în premieră în Oradea. S-a evidențiat beneficiul de a înlocui cafeaua cu cofeină cu varianta “sănătoasă”, din gamă de băuturi Gano Cafe.

Fotografii prezentare Arad 2007

La simpozioanele din Arad au participat liderii Gano Excel din România. A fost extrem de căutat Ceaiul Gano pentru hidratarea excelentă. Ciuperca Ganoderma Lucidum este asemeni unui talisman purtător al norocului.In Arad, simpozioanele Gano au fost extreme de...

Ganoderma și tratamentul hepatitelor acute sau cronice și a disfuncțiilor hepatice

Când funcția ficatului este scăzută, pacientul poate obosi ușor; utilizarea ciupercii-medicament Ganoderma Lucidum poate ajuta la eliminarea stării de oboseală (epuizare).

EzotericFest – O Celebrare a Vieții, prin gânduri noi, energii noi, prezențe noi 2009

Festivalul Ezoteric din Timișoara, ajuns la cea de-a treia ediție a reunit sute de persoane sub semnul bucuriei, al armoniei, al cunoașterii și al sănătății.

Cum acționează Ganoderma?

Ganoderma ajuta la depistarea bolilor și toxinelor. Ea este cunoscută ca „maestru al eliminării toxinelor”. Scopul utilizării Ganoderma este menținerea funcțiilor corpului și reîntinerirea.

Ce este Gano Excel; Activități Recente

Sunteți invitați în lumea minunată a universului pe care Gano Excel îl emană: sănătate și prosperitate în fiecare familie. Fiți alături de noi și… vizionare placută!

Interviuri Gano – Felipe Monserrat

Lui Felippe Monserat din Filipine i-a scăzut glicemia și funcțiile ficatului s-au îmbunătățit datorită consumului de Ganoderma.

Misiunea și filozofia companiei Gano Excel

Misiunea noastră este îndeplinirea celor cinci „chei”: Sănătate, Bunăstare, Succes, Serviciu pentru comunitate, Fericire.

Articole network marketing

Banii, energie magnetică. Bogăția este o stare a minții! „Cum să fii… o femeie întreprinzătoare de succes” de Nancy Failla. Niciodată să nu vă mai îngrijorați de datorii. Cum să începi o viață de rege, aproape peste noapte. Nu uita, mergi acolo unde este viziunea ta.

Gano – soluție inteligentă ce ne readuce nivelul de energie necesar

Într-o încercare de a compensa lipsa de energie, încercăm disperați să înlocuim ceea ce ar trebui să fie hrana zeilor cu soluții-surogat provenite din mâncare, muncă, cafea, țigări, alcool, sex, droguri etc. Iată o lucrare științifică concepută de un grup de medici din Cluj Napoca ce consideră Ganoderma un adaptogen, o soluție pentru gestionarea stresului cotidian.

Arta Banilor – Osho

Banii te pot face bogat multidimensional. Ei sunt una dintre cele mai mari invenții ale omului. Trebuie să se înțeleagă că cu cât circulă banii mai mult, cu atât mai mulți bani ai. Banii sunt o invenție fantastică.

The Secret – Secret to you

Legea Atracției, și “The Secret” ne învață cum să conștientizăm că suntem o sursă de energie nelimitată. Începe să generezi armonie și fericire, iar Legea Atracției îți va răspunde la fel. “Fie că gândești că poți, fie că nu, ai dreptate” spunea Henry Ford.

Ganoderma Lucidum – planta minune

Ganoderma și-a făcut intrarea în lumea științei, ducând norocul “Regelui plantelor” în lumea modernă. Ganoderma îmbunătățește starea de sănătate; este explicat de știința medicală.

Share This