Excursie de vis: Acasă la Gano Excel Malaysia

Ești binevenit acasă la Gano Excel Malaysia și te invităm să revii cât de des posibil. Acum și întotdeauna ești parte din familia noastră. Împreună suntem Unul în inimă și în Scop – să aducem sănătate și prosperitate în fiecare familie.

Mai întâi am făcut o escală în frumoasa capitala a Olandei, Amsterdam. Ne-a impresionat curăţenia, eleganţa clădirilor şi numărul imens de biciclete (peste un milion). Oraşul se vede superb din plimbarea pe care am făcut-o cu barca pe canale, podurile amintesc de Veneţia iar casele cu faţade şi geamuri originale sunt ca rupte din poveşti.

Un Gano Classic la Amsterdam
Vizitarea Plantatiei de Ganoderma
Peste 5000 de săculeți la sterilizat

Avionul a străbătut Europa şi Asia de la un capăt la altul în aproape 15 ore de zbor, o distanţă de peste 12.000 de km şi a meritat tot efortul.

Prima zi a fost dedicată vizitării plantaţiei cu Ganoderma. Aceasta este situată tocmai în inima pădurii, din statul Kedah din nordul Malayesiei, unde clima potrivită şi mediul curat contribuie în mod special la creşterea Ciupercii Gano timp de trei luni de zile.

Am avut ocazia să vedem cum sunt sterilizaţi la peste 120 de grade Celsius acei săculeţi cu solul argilos din care va creşte Gano.

Pregatirea solului argilos
Aici se naste minunea
Insula Penang

Odată ajunşi la sediu, ni s-au înmânat premii de excelenţă, de pe care citez :” Eşti binevenit acasă la Gano Excel Malaysia şi te invităm să revii cât de des posibil. Acum şi întotdeauna eşti parte din familia noastră. Împreună suntem Unul în inimă şi în Scop – să aducem sănătate şi prosperitate în fiecare familie”.

Ziua de teambuiding
Premiu nominalizare leadership
Jasmin ghidul nostru încântător

Cina festivă a fost servită alături de Conducere la cel mai elegant hotel din oraş. Aici am avut plăcuta surpriză sa fim antrenaţi într-un spectacol de karaoke. Un excelent exemplu şi în acest sens au fost cântecele interpretate de dl. Leow Soon Seng şi de dl. Leownegie.

Piscina hotelului de 5 stele
Protectia unui templu
Serată festivă cu karaoke

Următoarele două zile au fost o experienţă inedită deoarece am poposit într-un ţinut de vis, situat în insula Penang, supra-numită şi „Perla Malayesiei”. Activităţile de teambuilding au readus printre noi joaca, spiritul creativ şi ne-am închegat şi mai bine echipa.

Am conştientizat încă o dată câte lucruri se pot face în echipă, iar mesajul conducerii Gano Excel a fost evident :” Ca singură persoană nu poţi face nimic, dar în echipă se pot face atâtea lucuri în acelaşi timp. Promovează efortul echipei cu membrii tăi!”

Turnurile Petronas
Dansatori Malaysieni
Turnurile Extraterestre

Au urmat două nopţi în capitala Kuala Lumpur, cu vizita renumitelor Turnuri gemene Petronas înalte de 452 metri şi 88 de etaje. Se poate urca până la etajul 44, în 44 de secunde, de unde se vede o panormă minunata. Măreţia turnurilor simbolizează aspiraţia spre înalt, puterea şi graţia. Clădirile sunt o combinaţie între o formă perfectă de stea, oţel strălucitor şi sticlă cu reflexe albăstrui-verzui, lucru care le dă un aer de construcţii extraterestre.

Popas în zona guvernamentală
Capitala Kuala Lumpur
Statuie simbol al soarelui

Turul oraşului a cuprins ca puncte de vizită King Palace, Monumentul Naţional, Moscheea Naţională, Piatra Merdeka prezentate de ghidul nostru, frumoasa Jasmin. Ultima zi a fost de asemeni bine organizată, am vizitat Peştera Batu, Batik Factory, Pewter Factory şi Tenmoku Pottery.

Natura mereu verde
Birourile Gano Excel
Totul este posibil

În urmă cu trei ani de zile o astfel de excursie era posibilă doar în visele mele. Sunt extrem de recunoscătoare că există Gano Excel în România şi mulţumesc pentru asta!

Pot spune că această excursie primită cadou din partea firmei a fost una dintre călătoriile de vis din viaţa mea.

Merită să visaţi! Merită să-i ajutaţi pe alţii! Merită să duceţi mesajul sănătăţii şi prosperităţii în fiecare familie!

Produse Gano Excel

Gano Excel Europa

Există o cafea sanatoasă?

(D)efectele cofeinei

Cafeaua terapeutica din Ganoderma respecta indemnul rostit de secole de catre Hipocrate, parintele medicinei:
"Alimentele sa va fie medicamente si medicamentele alimente."

O cafea obisnuita are doza de cofeina foarte mare.Gano Excel nu a inlocuit obiceiul numarul unu al oamenilor din intreaga lume, de a bea cafea, ci l-a mentinut pentru a raspandi calitatile terapeutice ale Ganodermei.

In cafeaua sanatoasa Gano, continutul de cofeina este de cel putin zece ori mai mic, cantitate benefica si cu efect pozitiv asupra intregului organism.

Pastreaza-ti obiceiul de a-ti savura cafeaua, dar intr-un mod sanatos, cu produsele Gano Excel.



Diagrama cofeinei

Cafea instant
60- 100mg pe cană

Cafea măcinată
80-350 mg pe cană

Cafea Gano
2- 8 mg pe cană

Ceai
8-90 mg pe cană

Coca-Cola
35 mg pe 250 ml pahar

Cacao - Ciocolată fierbinte
10-70 mg pe cană

Ciocolată tare
20-60 mg per 200g

Med. cu cafeină
20-100 mg pe doză

Sisteme și boli tratate cu Ganoderma Lucidum:

Efectele pozitive ale Ganodermei Lucidum - Reishi au fost confirmate de studii medico științifice, în cazul următoarelor boli:
Boala Alzheimer, distrofie musculară, arteroscleroza, anemie, hipo și hipertensiune, atac cerebral, constipație, diabet, piatră la rinichi, cancere, tumori, ulcer, disfuncții ale glandelor, disfuncții autoimune, alergii, gripă, astm, acnee etc.

Certificate

Licenţe şi certificate